Contracte de Servicii
A.
Contract de Servicii AB3-CS1 – Asistență Tehnică pentru Managementul și Publicitatea Proiectului
Obiectivele generale ale Asistenței Tehnice constau în:
- Asigurarea unui management eficient pentru implementarea Proiectului în vederea atingerii obiectivului global și a celor specifice ale POIM asumate de către Operatorul Regional prin Contractul de Finanțare;
- Asigurarea de sprijin Operatorului Regional în planificarea investițiilor viitoare și în pregătirea documentațiilor necesare pentru finanțarea investițiilor prioritare;
- Asigurarea publicității adecvate a Proiectului, în conformitate cu Manualul de Identitate Vizuală pentru Instrumentele Structurale 2014-2020 în România.
- Obiective specifice ale Asistenței Tehnice pentru Managementul Proiectului:
- Asigurarea utilizării optime a fondurilor europene, conform prevederilor legislației naționale în domeniu și a Contractului de Finanțare;
- Asigurarea unui cadru instituțional optim privind alocarea și folosirea resurselor umane alocate Proiectului;
- Acordarea de sprijin calificat și eficient Operatorului Regional în planificarea investițiilor pe termen mediu și lung și pentru asigurarea finanțării investițiilor prioritare, incluzând:
- actualizarea Master Plan-ului pentru o perioadă viitoare de 25 de ani;
- elaborarea documentațiilor tehnico-economice necesare realizării investițiilor prioritare și a documentelor suport necesare pregătirii de către Beneficiar a unei aplicații de finanțare pentru investițiile prioritare;
- Actualizarea devizelor estimative din Studiul de Fezabilitate al Proiectului în curs de implementare la momentele principale ale derulării acestuia.
B.
Contract AB3-CS2 – Asistență Tehnică pentru Supervizarea Lucrărilor
Obiectivele generale ale Asistenței Tehnice pentru Supervizarea Lucrărilor (AT-SL) constau în:
- asigurarea unui management eficient pentru implementarea Proiectului în vederea atingerii obiectivului global și a celor specifice ale POIM asumate de către Operatorul Regional prin Contractul de Finanțare;
- asigurarea supervizării tuturor contractelor de lucrări din punct de vedere calitativ și cantitativ, în concordanta cu indicatorii.
Obiectivele specifice ale AT-SL sunt:
- furnizare de asistență tehnică către Entitatea Contractantă (OR), sub forma serviciilor de supervizare a lucrărilor/ furnizării pentru implementarea a nouă contracte de lucrări și unul de furnizare vehicule operaționale, pentru îmbunătățirea infrastructurii serviciilor de canalizare și de alimentare cu apă potabilă în județul Alba;
- asigurarea implementării lucrărilor propuse prin Proiect astfel încât acestea sa se finalizeze cu respectarea obiectivelor, termenelor și fondurilor aprobate.
Inginerul Supervizare gestionează și supervizează contractele de lucrări cuprinse în Proiect și execută toate îndatoririle „Inginerului”, așa cum este specificat în contractul de prestări servicii și în cadrul condițiilor de contract pentru toate lucrările contractate de Beneficiar în cadrul Proiectului.
Contractul de servicii a fost semnat în data de 27.03.2019 și are valoarea de 13.585.840,00 lei fără TVA. Ordinul de începere a fost emis pentru data de 15.04.2019. Contractul este în derulare.
C.
Contract AB3-CS3 – Asistență Tehnică pentru Auditul anual al Proiectului
Obiectivul acestui contract de servicii este verificarea implementării Proiectului de către auditorul financiar prin proceduri specifice, precum și transmiterea către Beneficiar a rapoartelor privind constatările factuale cu privire la cererile de rambursare sau plată. Beneficiarul Proiectului este obligat să depună la AM POIM, anual, un Raport privind Constatările Factuale (RCF) emis de către un auditor extern, în conformitate cu prevederile Contractului de Finanțare. De asemenea, Beneficiarul va înainta la AM POIM și Raportul de audit final aferent Cererii de rambursare finală.
Obiectivele specifice ale acestui Contract sunt următoarele:
- Auditarea/ Verificarea cheltuielilor efectuate în cadrul Proiectului, precum și a sumelor solicitate spre rambursare de către Beneficiar în baza Contractului de Finanțare, în sensul că acestea reflectă imaginea reală („realitatea desfășurării”), sunt legale („legalitatea”), exacte („exactitate”) și eligibile;
- Auditarea/ Verificarea evidențelor contabile aferente Proiectului;
- Auditarea/ Verificarea procedurilor de achiziții publice derulate de Achizitor în cadrul Proiectului ;
- Întocmirea de către auditor, anual, a unui Raport privind Constatările Factuale cu privire la Proiect, în gestionarea Contractului de Finanțare încheiat cu AM POIM și implementarea cu succes a Proiectului, în care se verifică modalitatea de implementare a Proiectului prin utilizarea procedurilor specifice prevăzute, prin examinarea informațiilor factuale ce rezultă din implementarea de către Beneficiar a clauzelor Contractului de Finanțare și compararea acestora cu termenii și condițiile din acesta;
- Întocmirea de către auditor a unor rapoarte de auditare la sfârșitul contractelor de servicii;
- Întocmirea de către auditor a rapoartelor finale de audit.
Principalele etape ale activității de audit vor fi:
- Discuții preliminare cu echipa de proiect si, în mod deosebit, cu cei implicați în menținerea evidentelor contabile și întocmirea situațiilor financiare;
- Cunoașterea și evaluarea procedurilor contabile și a celor de raportare utilizate de către OR în derularea Contractului de Finanțare;
- Verificarea conformității cu procedurile și cerințele Finanțatorului;
- Verificarea în detaliu a sumelor din Rapoartele financiare asupra Contractului de finanțare, cu scopul de a obține probe de audit suficiente și corespunzătoare pentru a permite emiterea opiniei de audit asupra situațiilor financiare întocmite în conformitate cu cerințele Finanțatorului.
Contractul de servicii a fost semnat în data de 25.09.2020 și are valoarea de 412.999,95 lei fără TVA. Ordinul de începere a fost emis pentru data de 12.10.2020. Contractul este în derulare.
Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro sau mfe.gov.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României