Elevii Școlii Gimnaziale Câmpeni, în vizită la stația de epurare a apei

În data de 19 mai 2026, în cadrul activităților de educație și informare publică din proiectul „Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în județul Alba, 2014–2020 – Etapa II”, s-a organizat o nouă acțiune dedicată elevilor.

Elevii de la Școala Gimnazială Câmpeni au vizitat barajul Mihoești și Stația de Epurare a Apelor Uzate din Câmpeni, transportul fiind asigurat cu autocarul prin proiect. Pe parcursul vizitei, aceștia au primit materiale informative și promoționale și au aflat, într-un mod interactiv, de unde provine apa care devine potabilă și cum sunt epurate apele uzate.

Un accent deosebit a fost pus pe importanța economisirii apei în viața de zi cu zi, elevii fiind încurajați să adopte comportamente responsabile, precum evitarea risipei și utilizarea eficientă a resurselor.

Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro sau mfe.gov.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României