Conferință de presă privind stadiul de implementare a Proiectului Regional
S.C. APA CTTA S.A. ALBA a finalizat prima etapă a investiției „Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în județul Alba, 2014-2020” și demarează etapa a doua de implementare a Proiectului.
Pentru a prezenta investițiile realizate în prima etapă, finanțată din Fondul de Coeziune, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, în perioada august 2017 – decembrie 2023, S.C. APA CTTA S.A. ALBA a organizat, la data de 4 iunie 2024, la Sala Senatului Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, conferința de presă pentru prezentarea stadiului de implementare a proiectului.
La conferință, au fost invitați să participe reprezentanți ai autorităților publice locale și regionale, mass-media, diverși beneficiari ai proiectului. În cadrul evenimentului de presă, au fost prezentate și investițiile demarate și finalizate parțial în cadrul primei etape, care vor continua în etapa a doua a proiectului, implementată în perioada ianuarie 2024 – septembrie 2026 și cofinanțată din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021-2027.
Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro sau mfe.gov.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României