Al șaptelea eveniment de informare a populației și a factorilor interesați cu privire la lucrările propuse
S.C. APA CTTA S.A. Alba a organizat, în data de 18 septembrie 2026, la Ocna Mureș, al șaptelea și ultimul eveniment de informare a populației și a tuturor factorilor interesați cu privire la lucrările propuse în cadrul proiectului „Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în Județul Alba, 2014–2020 – Etapa II”. Evenimentul s-a desfășurat în piațeta din fața Centrului Cultural Iacob Mureșianu.
În cadrul standului informativ, cetățenii au avut posibilitatea de a afla informații despre lucrările de modernizare a infrastructurii de apă și canalizare, stadiul investițiilor și beneficiile acestora pentru comunitățile din județ. Participanților le-au fost puse la dispoziție materiale informative și promoționale dedicate proiectului.
Acțiunea face parte din măsurile de informare și publicitate prin care S.C. APA CTTA S.A. Alba urmărește creșterea gradului de informare a populației asupra investițiilor realizate și asupra contribuției finanțării europene la modernizarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare din județul Alba.
Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro sau mfe.gov.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României