Eveniment de informare a cetățenilor – Cetatea Alba Carolina
În data de 22 octombrie 2025, în Cetatea Alba Carolina, a avut loc al treilea eveniment din campania de informare a cetățenilor desfășurată în cadrul proiectului regional „Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în județul Alba, 2014–2020”, cofinanțat din Programul Operațional Infrastructură Mare 2014–2020 și Programul Dezvoltare Durabilă 2021–2027.
Evenimentul a fost organizat de Asocierea Egis România S.A. – CCAT Solution Grup S.R.L., în calitate de consultant al S.C. APA CTTA S.A. Alba, cu sprijinul Primăriei Municipiului Alba Iulia, care a pus la dispoziție spațiul necesar pentru amplasarea standului informativ.
Acțiunea s-a desfășurat în aer liber și a fost corelată cu campania de conștientizare „Canalizarea nu este coșul tău de gunoi”, având scopul de a promova comportamente responsabile privind utilizarea corectă a rețelelor de canalizare. Cetățenii au fost informați despre impactul negativ al deșeurilor aruncate necorespunzător asupra sistemelor de canalizare – blocaje, avarii și costuri suplimentare – precum și despre modul în care fiecare utilizator poate contribui la buna funcționare a infrastructurii publice.
Pe parcursul evenimentului, experții proiectului au interacționat cu locuitorii municipiului Alba Iulia și ai localităților învecinate, oferindu-le informații despre stadiul lucrărilor de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canalizare, investițiile în derulare și beneficiile aduse de acestea comunității – apă potabilă sigură, rețele moderne și protejarea mediului.
Participanții au primit materiale informative și promoționale dedicate proiectului, într-un cadru deschis și interactiv, care a încurajat dialogul și schimbul de idei.
Prin aceste acțiuni, Apa C.T.T.A. S.A. Alba continuă să promoveze transparența, informarea publicului și responsabilitatea civică, subliniind importanța investițiilor realizate pentru îmbunătățirea calității vieții și protejarea resurselor naturale ale județului Alba.
Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro sau mfe.gov.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României